Drumul lung pana la DIAGNOSTIC

Problemele Yrrei au inceput cu mult timp in urma, dupa cum puteti vedea in posturile anterioare.
Insa, in noiembrie 2010, pe langa problema cu eczema de piele pe care o avea inca din august si care nu ii trecea cu niciun fel de tratament, au aparut numeroase alte probleme.
Problemele locomotorii s-au agravat foarte mult, au aparut probleme cu urinatul necontrolat, eczema de pe piele nu ii trecea cu niciun fel de tratament, ba chiar mai mult, se extindea si sangera in continuu, iar starea ei generala era alterata vizibil.

Noiembrie 2010 – numeroase controale la F.M.V. Spiru Haret, dr. Arpad Sallay

Legat de eczema, i s-au facut Yrrei analize la fiecare control si am primit nenumarate tratamente, insa niciunul nu a functionat. Pana la acest moment nu am primit niciun rasuns legat de:  provenienta eczemelor (ce le-a provocat?), de ce natura sunt (infectioasa, alergica?) si de ce au aparut ?
Yrra care nu isi face niciodata nevoile in casa, incepuse sa urineze in somn fara sa isi dea seama. Apoi se trezea si se speria ca era ud sub ea. Acest lucru intamplandu-se odata la 3-4 zile, apoi mai des.
Pentru problema urinatului necontrolat, doctorul a presupus ca se datoreaza faptului ca este castrata, apoi a spus ca nu este o probleme grava, este normal la varsta ei si se va rezolva cu niste pastile. Ne-a recomandat deasemenea plimbari multe si dese, ceea ce pentru problema locomotorie nu ii facea deloc bine.
Inca de la inceputul anului 2010 Yrra incepuse sa aiba dificultati la deplasare, care s-au agravat treptat, insa au fost puse in contul varstei ei. In noiembrie 2010 aceasta problema s-a accentuat vizibil. Yrra obosea extrem de repede la plimbare, nu putea sa mai mearga prea mult, mergea incet in urma mea, trista, fara chef de viata si fara vreun interes pentru plimbare.
Deasemenea si acum doctorul a pus din nou aceasta problmea in contul varstei. Mi-a spus ca totusi nu mai este tinerica si ar trebui sa ma gandesc serios la acest lucru. Mai mult sau mai putin, incerca sa ma pregateasca pentru ce e mai rau.

Cam atat de obosita era Yrra dupa o plimbare de 15 min. Nici nu am mai apucat sa ii scot hamul, iar ea nu a mai apucat sa ajunga in patul ei, a adormit langa...

Decembrie 2010 – numeroase controale la F.M.V. , dr. Cristina Fernoaga

Problemele Yrrei deja cunoscute s-au agravat si mai tare, iar pe langa acestea au aparut o gramada de alte probleme.
Eczemele s-au intins pe ambele membre superioare. Sunt purulente, supureaza si se extind.
Dna. dr. Cristina Fernoaga, desemeni nu a reusit sa imi spuna : ce sunt de fapt aceste eczeme; de ce au aparut si de ce natura sunt. Facand nenumarate analize, la anatomie patologica, microbiologie, bacteriologie si altele , s-a concluzionat la un moment dat ca Yrra ar avea Histiocitoza cutanta. Ceea ce inseamna un fel de cancer de secol 21, despre care nu se stiu foarte multe lucruri. Si acest cancer sa fie cauza aparitiei acestor eczeme. Apoi dna. dr. mi-a spus ca Yrra va trebuie sa faca citostatice pentru a combate aceasta boala, insa sansele sunt foarte mici ca ea sa reziste tratamentului.
Ulterior, repetand analizele la Spitalul Colentina am aflat ca diagnosticul nu era corect si ca implicit nu era nevoie ca Yrra sa faca citostatice.
In continuare eczemele nu raspund la tratament.

Pentru mai multe detalii despre aceata problema va rog sa consultati pagina:
Demodecie – Eczeme

Problemele locomotorii s-au agravat rau de tot! Yrra se deplasa foarte, foarte greu si obosea imediat.
In urma analizarii radiografiei de coloana a Yrrei, dna. dr. C. Fernoaga a spus ca este vorba de o Artrita si asta ar fi cauza problemelor ei locomotorii.
Mai tarziu, am luat legatura cu dr. Horvath Atilla din Timisoara, iar acesta a presupus ca ar putea fi vorba de o problema in zona lombara si anume Sindrom de Cauda Equina, insa a sugerat efectuarea unor analize concrete, care sa arate daca este sau nu aceasta problema. Imediat ce a primit tratament antiinflamator si sustinator pentru articulatii (dar impreuna si  cu tratamentul cardiac), Yrra a inceput sa mearga ceva mai bine.

Pentru mai multe detalii despre aceata problema va rog sa consultati pagina:
Probleme aparat locomotor

Pierderile necontrolate de urina au continuat si in decembrie. Insa imediat ce a inceput tratamentul pentru problemele locomotorii si pentru cele cardiace, urinarea necontrolata s-a oprit!
Au aparut problemele respiratorii! Yrra a inceput sa respire puternic abdominal si sa aibe crize de sufocare.
De la dna. dr. Cristina Fernoaga nu am primit niciun raspuns pentru aceasta problema.
Dr. Horvath Atilla, mi-a spus ca cel mai probail este vorba de o insuficienta cardiaca si mi-a recomandat sa ma duc urgent cu Yrra la un control cardiologic.
Controlul era deja programat, asa ca dr. Corneli Braslasu, in urma consultului a diagnosticat-o pe Yrra cu Cardiomiopatie dilatativa gr. II.
Yrra a urmat tratamentul indicat de dr. Horvath si a inceput sa se simta mult mai bine.
(Tin sa ii multumesc pe aceasta cale d-lui dr. Horvath pentru tot sprijunul acordat, deoarece chiar daca se afla la mare distanta de noi a fost singurul care ne-a ajutat cu adevarat, ne-a indrumat si ne-a sustinut in toate problemele  Yrrei. Dansului i se datoreaza o mare parte din merite pentru faptul ca Yrra este inca in viata azi. )

Pentru mai multe detalii despre aceata problema va rog sa consultati pagina:
Probleme cardiologice

Pierderea apetiului a fost o alta problema. Yrra a avut zile intregi in care nu a mancat nimic sau zile in care abia manca 100 g de mancare.
Pierdere in greutate – de la jumatatea lunii decembrie a inceput sa slabeasca in continuu. Ajunsese de la 20-21kg la 17 kg.
Pierderi de memorie, de luciditate – avea momente cand nu era lucida, nu era prezenta si nu stia ce se intampla cu ea.
Oboseala cronica – dormea in continuu si era mereu obosita si lipsita de viata.
Perderi de echilibru – uneori cand incerca sa se ridice cadea inapoi sau cand se deplasa, se ducea intr-o parte ca un om beat.
Problema oftalmologica se agravase foarte tare. Vasele de sange invadasera globul ocular. Insa in urma tratamentului cardiac au inceput sa se retraga incet, incet.

Pentru mai multe detalii despre aceata problema va rog sa consultati pagina:
Probleme oftalmologice

Greata si ameteli – la plimbare ii se strangea multa saliva in coltul gurii.

Ianuarie 2011

Problemele cardiologice au disparut in urma tratamentului.
Eczema ne da in continuare batai de cap.
Problemele locomotorii s-au mai diminuat putin, dar inca sunt prezente.
Problemele pierderilor necontrolate de urina au disparut.
Lipsa apetitului este prezenta in continuare.
Pierdera in greutate s-a agravat, Yrra a ajuns la 15,4 kg.
Problema oftalmologica s-a mai diminuat.
Oboseala cronica persista.
Yrra nu se simtea bine, chiar daca problema cardiologica a fost ameliorata , mi se parea ca mai e ceva in afara de asta. Ma gandeam ca poate era ceva in nergula in sangele ei, o boala de sange care o macina incet si sigur, deoarece mi se parea ca cedeaza din toate partile.
I-am repetat analizele la A&A Medical Vet, dr. Alice Radulecu, unde s-au constatat urmatoarele :
–        Yrra………………………………………………………………….. Valori normale
–        anemie severa neregenerativa
–        RBC (eritrocite) – 3,53 (nr. foarte redus)…………………..intre 5,5 – 8,5
–        WBC (limfocite) – 0,47 (nr. foarte redus)…………………..intre 0,5 – 4,9
–        PLT (platelete)   – 34 (nr. foarte redus)……………………..intre 175 – 500
–        PT (proteina totala) – 8,3 (prea mare)………………………intre 5,2 – 8,2
–        HGB (hemoglobina) – 8,8 (foarte mica)…………………….intre 12 – 18
–        HCT (hematocrit) – 23,8 (foarte mic)……………………….intre 37,0 – 55,0

Si in sfarsit marele diagnostic EHRLICHIOZA !

Aveam sa aflu un pic mai tarziu ca aceasta boala este cauza tuturor problemelor Yrrei !
Simptomele Ehrlichiozei sunt :
–       anemie
–       apatie
–       lipsa poftei de mancare
–       hipertrofia ganglionilor limfatici
–       temperatura
–       reducerea numarului de trombocite
–       cresterea numarului de globuline  => proteina totala peste limita normala
–       sangerari
–       uveita, inflamatia corneei (apect de ochi albastri)
–       efecte neurologice
–       Infectia cu Ehrlichia ewingii pare sa produca si artrite
Yrra le-a bifat pe toate, ceea ce inseamna ca este in faza cronica a bolii. Nici nu avea cum sa fie altfel dupa atat timp in care nenumartii doctori veterinari la care am fost cu Yrra nu au fost in stare sa o diagnosticheze corect !
Dna. dr. Alice Radulescu ne-a recomandat efectuarea urgenta a unei transfuzii de sange si inceperea tratamentului cu Doxiciclina, Prednison si Imidocarb (Imizol).
Insa datorita faptului ca pana acum i se pusesera Yrrei o gramada de alte diagnostice, cum ar fi Histiocitoza , pentru care ar fi trebuit sa faca citostatice, insa repetand analizele am aflat ca diagnosticul era gresit. V-ati intrebat ce se intampla daca eu nu repetam analizele si ii faceam citostatice asa cum a zis doctorul? Eu da si m-am ingrozit, Yrra nu ar mai fi fost astazi printre noi !!! Apoi la gandul ca prin situatia mea au trecut o gramada de alti oameni care au mers pe mana doctorului , ca doar e doctor si stie el ce face !!! Cunosc prea multe cazuri de astfel de ” greseli ” inadmisibile ale doctorilor veterinari, care inevitabil au avut un sfarsit tragic !
Astfel fiind suspicioasa in privinta diagnosticului, am vrut sa repet analizele in alta parte pentru a ma convinge daca este sau nu acesta diagnosticul corect!
Am mers acasa si am rascolit netul cu privire la orice informatie legata de Ehrlichioza : simptome, metode de diagnosticare, tratament, evolutia altor cazuri asemanatoare si am cautat un medic bun.
Printre subiecte am citit si despre efectul toxic al Imizolului, care imi fusese recomandat ca tratament pentru Ehrlichioza si despre victimele acestuia.
Intr-un final la 6 dimineata, am gasit pe forum softpedia o discutie foarte profesionista despre acest subiect, gandindu-ma ca poate ma ajuta cineva, macar cu un sfat sau o recomandare, am povestit problemele Yrrei si am cerut ajutor.

Pentru a vedea discutia dintre mine si dna. dr. Moscu dati clik pe linkul urmator :
Pet world – Zoonoze

Pentru a vedea dezbateri si colaborari intre doctori din medicina umana si doctori veterinari, pe tema bolilor de sange transmise de capuse, dati clik pe linkul urmator :
Medicina – Boli infectioase – Zoonoze

Spre surprinderea mea ajutorul avea sa vina mai repede decat ma asteptam, 2 ore mai tarziu dna. dr. Anca Moscu mi-a raspuns si mi-a spus ca ea si sotul ei sunt doctori veterinari si ma pot ajuta cu repetarea analizelor.
Evident in ziua respectiva m-am prezentat cu Yrra la dansii la cabinet, i-au repetat analizele Yrrei si s-a confirmat diagnosticul EHRLICHIOZA CRONICA.
Tot parcursul de la primele analize la doctorii Moscu, la diagnosticare, la tratament  si apoi la vindecare,  il voi povesti intr-un post urmator, ca sa puteti sa urmariti mai bine parcursul.

This entry was posted in 02.0_Cazul Yrrei pe larg, 02.8_Ehrlichioza and tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

9 Responses to Drumul lung pana la DIAGNOSTIC

  1. stefan says:

    Da .E simplu sa pui un diagnostic dupa ce alte 1000 au fost excluse.Parerea mea e ca a fost doar noroc!!

  2. Paula says:

    @stefan, reactia dezvaluie faptul ca esti 100% “medic” veterinar roman si te numeri printre medicii care nu au pus/nu ar fi pus NICIODATA diagnosticul bun. Iti doresc si tie “norocul” …
    Le urez vracilor ca tine sa se lase de meserie!

  3. daniel says:

    Parerea mea este ca n/ai citit atent blogul , Stefane!
    Si eu inclin sa cred ca esti un vraci cu diploma care moare de ciuda ca altii mai si gandesc!
    Diagnosticul a fost pus de d/na dr.A.Radulescu si confirmat intr/un alt cabinet prin alta metoda. Oricum , stapana cainelui da niste informatii foarte pretioase pentru alti posesori de caini dar se pare ca asta te deranjeaza!

  4. jo maguire says:

    iti doresc sa fii medic sa vezi cum e !!

    • irinariscu says:

      Draga jo maguire,
      Simt ceva sarcasm in replica ta. Eu ce ar trebui sa iti zic acum ?…Iti doresc sa ajungi in locul meu sa vezi cum e ?…Nu, nu sunt genul. Nu iti doresc nici tie si nici altora sa treaca vreodata prin situatia prin care am trecut eu cu Yrra.
      Daca ai spus acest lucru doar gandindu-te ca facultatea de medicina si cariera de medic sunt grele, trebuie sa stii ca nu ma impresioneaza prea tare. Si eu am facut tot o facultate la fel de grea, cealalta de 6 ani care mai este in afara de medicina. Asa ca, daca iti era teama ca nu suntem pe aceeasi treapta in societate, sper ca acum te-am linistit.
      Ca sa stai si mai linistit, pot sa iti spun ca stiu destul de multe despre medicina, mai ales despre medicina veterinara, chiar daca nu sunt medic. Ba chiar am fost ” asitenta ” pe ambulanta veterinara 8 luni .
      Asa ca, vreau sa stii, ca tot ceea ce am scris pe acest blog este din experienta personala, in mare parte din problemele pe care le-am avut cu Yrra si apoi, fie din timpul petrecut pe aceasta ambulanta veterinara, fie din experiente anterioare la alte cabinete, fie de-a lungul vietii din diferite cazuri medicale prin care am trecut cu diverse animale. Iar tot ceea ce am scris pe acest blog, nu sunt vorbe goale, ci sunt lucruri adevarate sustinute printr-o gramada de documente, mare parte din ele postate pe blog si o alta parte pe care nu le-am postat.
      Ma intreb daca as fi fost medic cu acte ce mi-ai fi dorit ?
      Eu iti dorec sa fi un medic bun, nu superficial ca majoritatea !

    • liana says:

      @jo maguire ,
      Si cei care au pus diagnosticul si cei care au tratat cainele (intr-un final ) sunt medici!
      Mai corect de fapt ar fi sa scriu : …doar cei care au diagnosticat si tratat cainele sunt medici …ceilalti sunt doar niste incompetenti cu diploma de medic , incapabili sa gandeasca , plini de mandrie dar nu de stiinta !
      Faptul ca va simtiti deranjati ( voi aia cu diplome ) demonstreaza cat de clare si exacte sunt dovezile pe care stapana Yrrei le aduce in prim plan pe acest blog ( accesibil multora ) !
      Dar asta are si o parte buna : inseamna ca incepeti sa intelegeti fenomenul patologic !
      Acum , daca reusiti sa dati deoparte orgoliu si sa bagati la cap ce se scrie pe aici , o sa fie si mai bine nu numai pentru buzunarele voastre ci si pentru animalele care va vor veni in cabinet .
      Succes!

  5. Eddie says:

    Liana majoritatea te taxeaza pe timpul tau. SI afirm in cunostinta de cauza fiind tot medic veterinar. Imizol nu as recomanda nici dusmanilor sa administreze cainilor lor. Plus ca imi stiu colegul de la cabinetul din relatare.

  6. Cristina says:

    Buna,

    Am nevoie de ajutor! Am o catelusa de 14 ani, talie mica, 5 kg, acum 1 luna am descoperit un chist la gat, am crezut ca este o capusa, am fost de urgenta la un cabinet veterinar pt a afla ce este. Doamnele doctorite s-au grabit prin a face o incizie si au constatat ca nu este capusa ci doar sange. I-au dat cu rivanol, un unguent si 2 injectii cu antibiotic si gata.
    Problemele abia incepeau, am mers apoi la dr veterinar al catelului, acesta i-a facut 5 zile antibiotice, nici o imbunatatire, din contra i-au mai aparut 2 chisturi unul pe labuta din spate si unul pe labuta din fata. Timp de cateva zile si-a pierdut vederea, am fost la un al 3 medic si nu primeam raspuns cu privire la diagnostic. Nimeni nu se baga sa o opereze, cred eu ca nu au mai avut asemenea caz. Ieri am ajuns la FMV unde i-m facut biopsia si consultatie oftalmologica. Ni s-a dat un tratament cu picaturi si karsivan, il administram de ieri si cred ca vederea i-a revenut un pic, nu se mai loveste de lucruri prin casa.
    Azi am primit rezultatul biopsiei: tumora histiocitara. Suspiciune histiocitoza cutanata sau histiocitoza maligna. Pronostic grav.

    Ce sa inteleg, chiar nu mai exista nicio sansa? Tratament? Oare Diagnosticul este corect? Sa ma opresc din investigatii si sa ma obisnuiesc cu ideea ca mai e putin?

    Povestea e spusa pe scurt.

    • irinariscu says:

      Buna,

      Abia acum am vazut mesajul tau… Imi pare rau ca am raspuns asa tarziu ! Care mai este situatia catelusei ? Spune-mi te rog daca te mai pot ajuta cu ceva…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s